Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru tulburarile anxioase il invata pe client cum sa isi controleze fricile, cum sa se confrunte cu situatiile de care se teme si cum sa isi gestioneze ingrijorarea.
Dupa cum ii spune si numele, aceasta metode terapeutica actioneaza prin modificarea gandurilor (partea cognitiva) si a comportamentelor specifice anxietatii. Tratamentul urmareste sa reduca sensibilitatea emotionala la stres, anxietatea anticipatorie cu privire la rezultate si comportamentele de evitare legate de anumite situatii.
Terapia cognitiva urmareste dezvoltarea unui mod rational si adaptativ de gandire. Clientii sunt ajutati sa isi constientizeze gandurile care stau la baza anxietatilor, invata sa identifice ideile gresite sau perceptiile deformate si sa gaseasca alternative mai logice, mai rationale.
Terapia comportamentala include testarea cognitiilor prin experimente comportamentale, expunerea gradata la situatiile temute, tehnici de control al respiratiei si al tensiunii musculare.
Sedintele de terapie sunt de obicei frecvente, aproximativ 2-3/ saptamana, ritmul acestora fiind stabilit impreuna cu clientul, in functie de motivatia acestuia, de nivelul acestuia de intelegere, de rapiditatea cu care asimileaza, disponibilitatea de a pune in practica cele asimilate in cursul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.
De obicei, tulburarile de anxietate necesita aproximativ 12-16 sedinte (in total).
Un alt aspect specific psihoterapiei cognitiv-comportamentale sunt temele pentru acasa. In cazul anxietatii, acestea pot include, de exemplu, monitorizarea situatiei anxiogene - ganduri insotitoare, gasirea de alternative si combaterea gandurilor care stau la baza fricii, strategii de management al anxietatii, expuneri gradate la situatiile care provoaca frica.
La inceputul si la finalul psihoterapiei pot fi aplicate scale care masoara nivelul anxietatii, pentru a avea o masura obiectiva a transformarii produse. Unii psihoterapeuti sustin insa ca aplicarea scalelor ar putea interfera cu relatia terapeutica, scalele fiind privite ca mecanice si impersonale.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala il invata pe client sa pescuiasca, nu ii ofera pestii deja gatiti, adica prezinta avantajul ca il invata sa faca fata posibilelor viitoare motive de anxietate, avand asadar nu numai rol terapeutic, ci si profilactic. Dezavantajul este ca acest demers al psihoterapiei cognitiv-comportamentale necesita participarea activa a clientului, intrucat nici un psihoterapeut nu poate aplica practic modificarile cognitiv-comportamentale in locul clientului. Il poate provoca, il poate invata, il poate motiva, il poate incuraja, il poate intelege si sustine pe parcursul transformarii terapeutice, dar nu ii poate inlocui gandurile, sentimentele sau comportamentele. Dar, de fapt, acesta este farmecul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.
Pentru cei care prefera mai degraba o solutie minune, o bagheta magica sa le topeasca anxietatea, varianta medicamentelor s-ar putea sa fie mai potrivita si, in acest caz, este potrivita adresarea la un psihiatru.
Cea mai buna varianta este daca psihiatrul este si psihoterapeut cognitiv-comportamental, pentru ca are posibilitatea sa evalueze, pe baza experientei profesionale, nivelul de motivare, de intelegere, de implicare, disponibilitatea de a lupta cu anxietatile proprii sau locusul de control extern al clientului si va stabili, discutand si colaborand cu clientul care varianta este cea mai adecvata. Tocmai pentru ca "nu tratam afectiunea, ci pacientul", fiecare medic tine cont de individualitatea unica a fiecarui om in parte, de caracteristicile lui, si ii recomanda cea mai potrivita modalitate terapeutica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu