Respiraţia abdominală (diafragmatică)

       

        Exerciţiile de respiraţie abdominală necesită exerciţiu pentru a fi bine însuşite. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie abdominală să fie repetate câte 5-10 minute de 2 ori pe zi.

          După ce această tehnică este învăţată corect, exersată împreună cu psihoterapeutul şi apoi pe cont propriu, zilnic, după aproximativ 3 săptămâni poate fi folosită în momentele în care creşte anxietatea şi are efect de calmare.

          Când respirăm abdominal, prin mişcarea diafragmului, este stimulat nervul vag, care eliberează acetilcolină, care anihilează efectele adrenalinei din panică sau anxietatea acută. Respiraţia abdominală are efectul unui “Xanax intern”, adică scade anxietatea.

Cum se face respiraţia abdominală?

1.     Se pune o palmă pe piept şi o palmă pe abdomen.

2.     Se inspiră lent, încet şi profund, mărind abdomenul în inspir (palma lipită de abdomen trebuie să fie împinsă inainte de mişcarea abdomenului, în timp ce palma de piept trebuie să rămână imobilă)

3.     Se face o pauză scurtă după inspir (de 3-4 secunde), apoi se expiră lent

4.     După expir se face o pauză scurtă (de 3-4 secunde), apoi se reia inspirul lent, încet şi profund, aşa cum este descris la punctul 2.

Terapia comportamentala rational-emotiva, precursoare a psihoterapiei cognitiv-comportamentale

Terapia comportamentala rational-emotiva se bazeaza pe conceptul conform caruia emotiile si comportamentele rezulta din ganduri. Prin modificarea gandurilor, putem modifica modul in care ne simtim sau ne comportam.
Albert Ellis a pus bazele terapiei comportamentale rational-emotive in anii '50.
Ceea ce oamenii gandesc, presupun sau cred despre propria persoana, despre ceilalti si despre lume in general determina modul in care se simt si actioneaza.
Ceea ce credem despre o situatie ne face sa ne simtim intr-un anumit fel (tristi, veseli, increzatori, deprimati, anxiosi, furiosi). Interpretarea pe care o dam situatiei (si nu situatia in sine) determina sentimentele si modul in care actionam.
Terapia comportamentala rational-emotiva a lui Ellis este precursoarea terapiei cognitiv-comportamentale a lui Aaron T. Beck.

Terapiile cognitiv-comportamentale sunt utile pentru tratamentul depresiei, al tulburarilor anxioase, al tulburarilor de alimentatie, al adictiilor, al disfunctiilor sexuale, a tulburarilor de personalitate si pot fi un ajutor eficient si in tulburarea bipolara si chiar schizofrenie, insa in aceste ultime 2 cazuri este necesara si administrarea medicatiei de fond, in paralel cu psihoterapia.
Exista si terapie de cuplu sau de familie de orientare cognitiv-comportamentala, precum si abordari specifice pentru persoanele care sufera de durere cronica, de cancer sau de alte probleme cronice de sanatate, dizabilitati fizice sau mentale.

Terapia cognitiv-comportamentalǎ

           Persoanele cu anxietate, depresie şi alte tulburǎri emoţionale, prin schimbarea modului în care gândesc şi se comportǎ, pot sǎ îşi schimbe modul în care se simt. Terapia cognitiv-comportamentalǎ se adreseazǎ gândurilor care sprijinǎ punctele de vedere negative şi comportamentelor derivate din aceste credinţe. Gândurile şi comportamentele au loc într-un mod interdependent, astfel cǎ ambele trebuie ţintite dacǎ se doreşte modificarea felului în care ne simţim.

            Gândurile au un impact enorm asupra sǎnǎtǎţii noastre mentale.

            Terapia cognitivǎ nu este ceva simplist, ca gândirea pozitivǎ, care prezintǎ riscul de a fi contrazisǎ de realitate. Terapia cognitivǎ este mai degrabǎ un mod de a gândi cumpǎtat, în care se pun în balanţǎ credinţele disfuncţionale (care stau la baza emoţiilor negative şi a disconfortului produs de acestea) cu credinţe raţionale, adaptate şi funcţionale.

            Gândirea umanǎ este complexǎ, unele din credinţele de bazǎ sau tiparele de gândire în virtutea cǎrora omul acţioneazǎ pot avea o vechime de ani de zile, uneori din copilǎrie.

            “Gândurile automate” (termen inventat de Aaron T. Beck) sunt gânduri care “rǎsar” (pop-up) în minte şi sunt pline de emoţii. Nu suntem pe deplin conştienţi de aceste gânduri, dar putem învǎţa sǎ le identificǎm şi sǎ le numim.

            Dacǎ o persoanǎ suferǎ de anxietate, depresie sau alte emoţii negative, gândurile automate care stau la baza acestor moduri de a se simţi sunt negative şi nerealiste. Identificarea gândurilor automate negative stǎ la baza înţelegerii şi depǎşirii dificultǎţilor.

            Terapia cognitiv-comportamentalǎ se bazeazǎ pe teoria conform cǎreia nu evenimentele prin ele însele ne supǎrǎ, ne “dau peste cap” emoţional, ci semnificaţia pe care le-o atribuim.

Doi lupi

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.

Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios,minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…

Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:

“Şi cine va câştiga această bătălie?”

Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:

“Cel pe care îl hrănesc.”

Profeţia autoîmplinitǎ

Ceea ce credem despre noi în forul nostru interior sfârşeşte prin a deveni realitate.
Gândurile noastre, convingerile bine înrǎdǎcinate, percepţia pe care o avem despre propria persoanǎ ne pot da avânt sau ne pot pune piedici.
Avem însǎ posibilitatea de a alege ceea ce gândim. Putem gǎsi contraargumente, gânduri alternative şi le putem pune în balanţǎ cu credinţele mai puţin funcţionale. Stǎ în puterea noastrǎ sǎ ne modificǎm dialogul interior astfel încât sǎ fim eficienţi.
Gândirea poate fi restructuratǎ printr-un dialog intern raţional pozitiv.
Aceasta presupune atât percepţia onestǎ a realitǎţii, asumarea responsabilitǎţii, cât şi auto-încurajǎrile.

Asertivitatea sau afirmarea de sine

          Asertivitatea este capacitatea de a-ti exprima pozitiv si constructiv sentimentele si de a-ti cere drepturile sau nevoile, respectand sentimentele si drepturile celorlalti. Este un mod de a comunica sentimentele, gandurile, credintele intr-o maniera onesta, fara a incalca drepturile celorlalti. Este o alternativa la a fi agresiv (a-i abuza pe ceilalti) si a fi pasiv (a fi abuzat de ceilalti).
          Persoanele asertive isi cunosc drepturile si si le afirma, cauta si ofera informatii, vorbesc despre cum se simt, mai degraba decat despre fapte si fac referire la comportamentul interlocutorului intr-o situatie data, in loc sa puna etichete persoanei. Sunt politicoase, dar ferme. Pot dezvalui lucruri intime despre ele insele, fara teama ca ceilalti ar dobandi controlul asupra lor.
          Asertivitatea necesita a te respecta suficient pentru a-ti oferi drepturi in fata altor persoane (dreptul a te exprima, dreptul de a contrazice, dreptul de a raspunde, dreptul de a cere, dreptul de a te razgandi etc.), ceea ce inseamna asumarea riscului de a-l deranja pe interlocutor sau a-i displace.
          Asertivitatea presupune inclusiv faptul ca ii asculti pe ceilalti intr-un mod empatic, incerci sa intelegi perspectiva lor, dar fara a pierde din vedere propria persoana, propriile pareri.

          Atunci când utilizezi un stil de comunicare asertiv, direct, deschis şi onest, îţi creşti încrederea în tine, câştigi respectul celorlaţi şi trǎieşti o viaţǎ mai liniştitǎ şi mai împlinitǎ.

             

	Pasiv (submisiv)	Agresiv (dominant)	Pasiv-Agresiv (manipulativ)	Asertiv (afirmativ)
Drepturi	renunţă la propriile drepturi	încalcă drepturile altora	se furişează pt a încălca drepturile altora	îşi afirmă drepturile
Metaforă	cârpă (preş de picioare)	tăvălug	cârpă cu ace	stâlp
Comportament verbal	justificări, scuze	acuze, învinuiri	utilizarea sarcasmulu, lovituri indirecte	afirmaţii deschise şi directe
Comportament non - verbal	evitarea privirii, vorbire înceată	privire fixă, invadare spaţiu, voce puternică	ocolişuri, ton sarcastic, comportam. schimbătoare	privire directă, voce modulată, atitudine cumpănită
Răspuns	fugă	atac	muşca-şi-fugi	angajare

Procrastinatia isi trage seva din anxietatea noastra

De exemplu, daca avem un examen peste 3 saptamani, avem tendinta sa facem orice altceva, numai sa nu invatam. Evitam sa ne gandim la ce s-ar putea intampla daca nu am lua examenul, evitam sa ne asumam responsabilitati, evitam sa facem o balanta decizionala referitoare la examen. Aceste evitari la nivel cognitiv ne scutesc de disconfortul afectiv numit anxietate. Eventual il inlocuim cu o placere temporara, cum este, de exemplu, surfatul pe Net.

Care ar fi solutia impotriva procrastinatiei?

Sa ne gandim la costurile si beneficiile pe care le implica fiecare din alegerile noastre.
In cazul exemplului dat mai sus, alegerile constau in "invatat pentru examen" versus "surfat pe Net".
O balanta decizionala ne-ar ajuta in acest caz:

	BENEFICII/ argumente PRO	COSTURI/ argumente CONTRA
învăţatul	- îmi cresc şansele de a lua examenul - îmi dezvolt sinapsele prin exerciţiul învăţării - fac ceea ce îmi place - voi pune în practică noţiunile teoretice pe care le acumulez acum - îmi exersez muşchiul voinţei, al autocontrolului - îmi consolidez o mentalitate de învingător/ învingătoare	- timpul dedicat învăţatului
surfatul pe Net	- mă relaxează - îmi face plăcere	- îmi amorţesc/ anesteziez conştiinţa, tot evitând să mă gândesc de fapt ce vreau şi amânând să fac o alegere conştientă - pierd timpul de învăţat - o să îmi pară rău înainte de examen pentru tot timpul pe care l-am avut, dar l-am irosit/ că nu m-am apucat mai devreme de învăţat - în finalul fiecărei zile în care am pierdut timp pe Net mă simt deprimat/ă

Acum decizia pare mai usor de luat :-)

Cum poate fi "inselata" alimentarea emotionala?

          Atunci cand vrei sa mananci ca sa te simti mai bine, iesi la o plimbare prin imprejurimi si constientizeaza gandurile care te fac sa te indrepti catre frigider. Nu ezita: incalta-te si amana momentul alimentarii prin aceasta plimbare in care iti limpezesti gandurile si te lamuresti daca este vorba de foame sau de alimentare emotionala.
         Poti incerca sa te rogi sau sa vorbesti la telefon in timpul plimbarii - acestea sunt metode de mutare a atentiei, care sunt utile mai ales la inceputul drumului. Ulterior, pe masura ce ne imputernicim, invatam sa raspundem gandurilor care ne saboteaza dieta. Terapia cognitiva te ajuta sa iti identifici gandurile sabotoare si sa le raspunzi in mod eficient, astfel incat sa te simti mai bine si sa te poti comporta intr-un mod care sa iti fie de folos.

           Ai de ales intre satisfactia imediata (cutia de inghetata) sau satisfactia intarziata, dar pe termen lung (un aspect fizic placut, sanatate, longevitate).
           Incearca sa transformi, la nivelul vizualizarii mentale, satisfactia imediata in consecintele ei pe termen lung: arterele pline de ateroscleroza, gafaitul cand alergi dupa copii, evitarea mergerii la plaja, iar satisfactia pe termen lung vizualizeaz-o ca si cum ar fi imediata: imagineaza-ti silueta dorita si beneficiile pe care ti le aduce conformarea armonioasa a trupului pe care il porti peste tot. Este cel mai important accesoriu, tocmai din cauza ca il purtam peste tot :-)

Scurta descriere a tulburarilor de anxietate

Un atac de panica este o schimbare brusca sau o criza in care pacientul resimte o teama intensa si prezinta simptome precum: palpitatii, tahicardie (batai accelerate ale inimii), intretaierea respiratiei, senzatie de sufocare sau de inabusire, transpiratie, tremor, frisoane sau valuri de caldura, ameteala, parestezii (furnicaturi ale degetelor), durere in piept sau in abdomen, senzatia de lesin, uscaciune a gurii, greata, vedere neclara, incordare musculara, frica de moarte, de a nu-si pierde controlul sau de a nu actiona in vreun mod nebunesc.
Tulburarea de panica consta in atacuri de panica frecvente sau suparatoare, care incep sa afecteze viata de zi cu zi, persoana putandu-si petrece mult timp anticipand cu teama urmatorul atac de panica. Tulburarea de panica poate fi insotita de agorafobie, adica de teama de a face un atac de panica in locuri publice sau spatii deschise. Principala preocupare in tulburarea de panica si agorafobie o constituie teama de panica sau de atacurile de anxietate.

Anxietatea sociala este caracterizata de anxietate fata de situatiile sociale sau de performanta: frica de a fi in centrul atentiei, de a face sau spune ceva penibil si de a fi perceput ca anxios. La baza fobiei sociale sta teama fundamentala de evaluare negativa. Insa atat probabilitatea, cat si consecintele nefavorabile ale unei eventuale evaluari negative sunt anticipate exagerat, ceea ce duce treptat la evitarea situatiilor in care ar putea surveni evaluarea de catre ceilalti. Cele mai suparatoare simptome fizice din fobia sociala sunt cele mai vizibile pentru ceilalti: inrosirea la fata, transpiratiile si tremorul. Persoanele cu fobie sociala se pot teme de faptul ca ceilalti ar considera ca anxietatea lor nu este justificata si ca ii vor evalua negativ.
Situatiile sociale care provoaca anxietate sunt cele care presupun (initierea si mentinerea conversatiilor, intalnirile, petrecerile unde sunt multi oameni nefamiliari), interactiuni interumane, situatiile de performanta (vorbitul in public, sustinerea unei prezentari la intalniri si seminarii) sau situatiile care implica o posibila intrare in atentia celorlalti (statul la rand, folosirea transportului in comun, a toaletelor publice, utilizarea telefonului cand sunt altii in jur, mancatul sau bautul in public).
Tulburarea de personalitate evitanta consta in inhibitie sociala, sentimente de insuficienta, inadecvare, inferioritate si hipersensibilitate la evaluarea negativa, frica de respingere si de umilire, care debuteaza devreme (in tinerete) si insoteste persoana intreaga viata. Este "sora mai mica" a fobiei sociale (daca ne referim la intensitate), dar "mai permanenta".

Fobiile specifice sunt reactii de teama provocate de anumite obiecte sau situatii (numite stimuli fobici). Expunerea la stimulii fobici este evitata sau indurata cu anxietate intensa. Persoana in cauza recunoaste ca teama sa este excesiva sau irationala.
Fobiile specifice pot fi legate de animale (caini, serpi), mediul inconjurator (inaltime, furtuna, apa), sange, injectii sau rani; anumite situatii (avioane, lifturi, spatii inguste).

Tulburarea obsesiv-compulsiva presupune prezenta obsesiilor si a compulsiilor.
Obsesiile sunt idei, ganduri, imagini sau impulsuri care survin in mod repetat in mintea subiectului. Ele sunt identificate drept produse ale gandirii proprii, sunt percepute drept suparatoare, si subiectul incearca sa le contracareze, sa le ignore sau sa le suprime.
Compulsiile sunt comportamente repetitive sau stereotipe, care survin ca reactie la o obsesie, pentru a impiedica aparitia unui eveniment mai putin probabil sau a unui sentiment de disconfort.

Tulburarea anxioasa generalizata se manifesta prin anxietate si ingrijorare excesive, prezente in majoritatea zilelor, referitoare la diverse evenimente sau activitati, cum ar fi, familia, banii, serviciul sau sanatatea. Ingrijorarile au dimensiuni exagerate in legatura cu evenimentul temut si sunt greu de controlat. Printre simptomele anxietatii generalizate, se numara tensiunea musculara, sentimentul de stat ca pe ghimpi, iritabilitatea, dificultati de concentrare, oboseala permanenta, insomnia, cefaleea.

Sindromul de stres postraumatic apare la unii dintre supravietuitorii unei eveniment traumatizant si este caracterizata prin intruziuni repetate ale amintirilor dureroase, reexperimentari ale evenimentului traumatic, paralizie emotionala (incapacitatea de a manifesta emotii), anxietate de fond crescuta, precum si de incercari constante de a preveni reaparitia amintirilor, prin strategii de evitare.

Relatia psihoterapeut - client in psihoterapia cognitiv-comportamentala

In terapia cognitiv-comportamentala, relatie dintre psihoterapeut si client este una bazata pe respect reciproc, intre egali. Este o relatie in care clientul este expertul in viata sa, convingerile, gandurile, scopurile, sentimentele si comportamentele sale, iar psihoterapeutul este expertul in strategia terapeutica, in tehnici, in structurare, in interventii terapeutice.
Schimbarea este posibila numai prin colaborare, din pozitii de egali.
Atmosfera la terapie este relaxata, placuta, propice transformarii.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru tulburarile anxioase

  

Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru tulburarile anxioase il invata pe client cum sa isi controleze fricile, cum sa se confrunte cu situatiile de care se teme si cum sa isi gestioneze ingrijorarea.

Dupa cum ii spune si numele, aceasta metode terapeutica actioneaza prin modificarea gandurilor (partea cognitiva) si a comportamentelor specifice anxietatii. Tratamentul urmareste sa reduca sensibilitatea emotionala la stres, anxietatea anticipatorie cu privire la rezultate si comportamentele de evitare legate de anumite situatii.

Terapia cognitiva urmareste dezvoltarea unui mod rational si adaptativ de gandire. Clientii sunt ajutati sa isi constientizeze gandurile care stau la baza anxietatilor, invata sa identifice ideile gresite sau perceptiile deformate si sa gaseasca alternative mai logice, mai rationale.

Terapia comportamentala include testarea cognitiilor prin experimente comportamentale, expunerea gradata la situatiile temute, tehnici de control al respiratiei si al tensiunii musculare.

Sedintele de terapie sunt de obicei frecvente, aproximativ 2-3/ saptamana, ritmul acestora fiind stabilit impreuna cu clientul, in functie de motivatia acestuia, de nivelul acestuia de intelegere, de rapiditatea cu care asimileaza, disponibilitatea de a pune in practica cele asimilate in cursul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

De obicei, tulburarile de anxietate necesita aproximativ 12-16 sedinte (in total).

Un alt aspect specific psihoterapiei cognitiv-comportamentale sunt temele pentru acasa. In cazul anxietatii, acestea pot include, de exemplu, monitorizarea situatiei anxiogene - ganduri insotitoare, gasirea de alternative si combaterea gandurilor care stau la baza fricii, strategii de management al anxietatii, expuneri gradate la situatiile care provoaca frica.

La inceputul si la finalul psihoterapiei pot fi aplicate scale care masoara nivelul anxietatii, pentru a avea o masura obiectiva a transformarii produse. Unii psihoterapeuti sustin insa ca aplicarea scalelor ar putea interfera cu relatia terapeutica, scalele fiind privite ca mecanice si impersonale.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala il invata pe client sa pescuiasca, nu ii ofera pestii deja gatiti, adica prezinta avantajul ca il invata sa faca fata posibilelor viitoare motive de anxietate, avand asadar nu numai rol terapeutic, ci si profilactic. Dezavantajul este ca acest demers al psihoterapiei cognitiv-comportamentale necesita participarea activa a clientului, intrucat nici un psihoterapeut nu poate aplica practic modificarile cognitiv-comportamentale in locul clientului. Il poate provoca, il poate invata, il poate motiva, il poate incuraja, il poate intelege si sustine pe parcursul transformarii terapeutice, dar nu ii poate inlocui gandurile, sentimentele sau comportamentele. Dar, de fapt, acesta este farmecul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

Pentru cei care prefera mai degraba o solutie minune, o bagheta magica sa le topeasca anxietatea, varianta medicamentelor s-ar putea sa fie mai potrivita si, in acest caz, este potrivita adresarea la un psihiatru.

Cea mai buna varianta este daca psihiatrul este si psihoterapeut cognitiv-comportamental, pentru ca are posibilitatea sa evalueze, pe baza experientei profesionale, nivelul de motivare, de intelegere, de implicare, disponibilitatea de a lupta cu anxietatile proprii sau locusul de control extern al clientului si va stabili, discutand si colaborand cu clientul care varianta este cea mai adecvata. Tocmai pentru ca "nu tratam afectiunea, ci pacientul", fiecare medic tine cont de individualitatea unica a fiecarui om in parte, de caracteristicile lui, si ii recomanda cea mai potrivita modalitate terapeutica.

Trairile, emotiile, sentimentele noastre sunt consecinta gandurilor noastre.

Ele nu ni se intampla, pur si simplu. Le putem alege si determina, in functie de ce alegem sa gandim.
Daca ne gandim mereu la ceea ce ni s-a intamplat neplacut, daca ne gandim ca nu suntem buni de nimic, ca suntem neajutorati, daca vedem viitorul ca fiind sumbru, lipsit de speranta, nu este de mirare ca ajungem sa ne simtim deprimati. Daca "batatorim" in creierul nostru caile depresiei, vom accesa usor deznadejdea, descurajarea, depresia, chiar si atunci cand ne confruntam cu stimuli neutri.
Un prim pas pentru ruperea cercului vicios este sa ne comutam atentia de la gandurile care ne aduc depresia, la trairea prezentului imediat. De exemplu, daca ne-a deprimat o situatie incorecta de la servici, in loc sa o intoarcem pe toate partile in minte, accentuand astfel depresia, am putea sa comutam atentia pe cele ce se desfasoara pe drum, in jurul nostru. Unii dintre noi ar putea descoperi ca le place modul in care cade lumina, altii ar putea sesiza temperatura aerului, cum sunt imbracati oamenii de pe strada... ideea este sa traim "aici si acum" in acele momente in care dorim sa rupem cercul depresiei.
Aceasta nu inseamna ca nu ne vom mai gandi la cele ne preocupau si ne intristase, dar vom alege un alt moment emotional, mai propice gasirii unei solutii (daca problema respectiva poate fi schimbata), acceptarii (daca nu poate fi schimbata) si intelepciunii de a diferentia cele doua situatii.

Ti se potriveste psihoterapia cognitiv-comportamentala?

In ultimii ani, psihoterapia cognitiv-comportamentala s-a dezvoltat extraordinar de mult, fiind sustinuta de dovezi ale eficientei sale clinice. Astfel, orice persoana de buna credinta care se documenteaza serios inainte de a incepe un demers psihoterapeutic, ar descoperi ca, in cazul unor probleme personale reale, care interfera cu functionalitatea persoanei, terapia cognitiv-comportamentala ofera rezultate masurabile, nu speculatii si toate acestea intr-un numar limitat de sedinte (in medie 20-30 de sedinte, in functie de problema abordata si de client), nu "pe termen nedefinit".
Psihoterapia cognitiv-comportamentala abordeaza clientul tinand cont de complexitatea fiecarui individ in parte, a istoricului sau de viata, a scenariilor care il insotesc, a relatiilor cu parintii si a tiparelor familiale, fara a neglija insa faptul ca orice persoana se adreseaza unui terapeut pentru anumite probleme (de exemplu, atacuri de panica, fobii, depresii, insomnii), care il deranjeaza in asa masura incat interfera, in unele cazuri, cu viata lui de zi cu zi. In aceste circumstante, clientul nu are nevoie de "vorbe", speculatii interpretative, ci de rezolvari ale problemelor sale, masurabile, concrete.

Anxietatea, temerile, fricile, fobiile

Orice persoana a experimentat in repetate randuri, pe parcursul vietii, anxietati, temeri, frici, fobii. Tulburarile anxioase sunt adeseori subestimate, deoarece teama este, de obicei, un sentiment normal, util si protector.

Nivelurile medii de anxietate sunt deseori bine-venite pentru cresterea randamentului. De exemplu, un elev sau un student care resimte un nivel mediu de anxietate fata de o teza sau un examen se va pregati cu constiinciozitate.

Chiar si nivelurile relativ ridicate de anxietate pot fi considerate normale in anumite circumstante, in functie de experienta anterioara a persoanei (daca a mai fost confruntata sau nu cu respectiva situatie), de pregatirea ei (raportat la dificultatea situatiei respective) si de modul in care evalueaza respectiva situatie si pe sine insasi.

Atunci cand nelinistile si temerile ajung sa deranjeze persoana, sa fie recurente, irationale, sa interfere cu functionarea ei (acasa, la scoala, la serviciu, in relatiile cu cei din jur), sa ii scada randamentul sau sa nu o mai lase sa se bucure de viata, este necesara consultarea unui psihoterapeut sau a unui psihiatru.

Psihoterapeutul trateaza tulburarile de anxietate prin colaborare cu clientul, il invata sa isi gestioneze eficient propria teama si inteleg fiziologia fireasca a anxietatii si modul in care pot fi influentate simptomele corpului (palpitatiile, uscarea gurii, greata, disconfortul abdominal, tremorul, transpiratiile, senzatia de sufocare, incordarea muschilor).

Dintre multiplele metode psihoterapeutice, terapia cognitiv-comportamentala este cea care este cea mai bine sustinuta de studii si este prima recomandare in toate ghidurile internationale de tratament pentru anxietate.

Psihiatrul priveste anxietatea ca pe un dezechilibru al neurotransmitatorilor din creier si o trateaza cu medicamente.

Recomandarea de prima linie o constituie antidepresivele serotoninergice (ISRS, inhibitorii specifici de recaptare ai serotoninei): escitalopram (Cipralex), citalopram (Citaloran, Linisan), fluoxetina (Prozac, Magrilan, Fluran, Fluoxin), sertralina (Asentra, Serlift, Stimuloton, Zoloft), fluvoxamina (Fevarin), dar pot fi utilizate si alte antidepresive pentru reechilibrarea neurotransmitatorilor. Tratamentul cu antidepresive poate dura cateva luni.

Benzodiazepinele (Anxiar, Xanax, Diazepam, Rivotril) pot fi asociate la initierea tratamentului medicamentos, dar administrarea lor este bine sa fie pe termen scurt, intrucat prezinta riscul de dependenta.

Medicul psihiatru este cel in masura sa decida alegerea si durata tratamentului de la caz la caz, precum si posibila combinare a tratamentului medicamentos cu psihoterapia, combinatie acreditata a avea cele mai bune rezultate.