Miscarea antipsihiatrica si experimentul Rosenham

       Miscarea antipsihiatrica porneste de la presupunerea ca boala psihica este un mit (Thomas Szasz, 1967) si ca, de fapt, persoanele diagnosticate cu boli psihice se lupta sa gaseasca un sens intr-o lume nebuna. Principalul argument folosit este faptul ca boala este un concept fizic si deci nu poate fi aplicat acest termen tulburarilor psihologice la care nu a fost demonstrat substratul fizic. Actualmente exista insa dovezi fizice pentru cele mai multe patologii psihiatrice, inclusiv studii genetice si imagistice, asa ca acest argument al antipsihiatriei nu mai poate sta in picioare.
       Szasz insusi practica doar pana la un punct ceea ce predica: oferea o forma de consiliere care avea ca scop sa ajute clientii sa isi descopere si sa isi consolideze propriile lor resurse, dar nu facea acest lucru cu pacientii psihotici sau la cei depresivi cu elemente psihotice sau cu idei suicidare.
       Unul din curentele antipsihiatrice a fost cel al "etichetarii", initiat de Scheff (1984), care vedea diagnosticarea psihiatrica ca o violare a normelor sociale. Unul din adeptii acestui curent, Rosenhan (1973) a efectuat un experiment care a vizat validitatea diagnosticelor psihiatrice, in care a incercat sa dovedeasca faptul ca psihiatrii nu pot sesiza diferenta intre persoanele sanatoase si cele cu o tulburare psihica. Studiul a fost impartit in 2 parti: in prima parte a urmarit sa demonstreze faptul ca psihiatrii nu pot detecta o persoana sanatoasa, iar in a doua parte a incercat sa demonstreze ca psihiarii nu pot detecta o persoana cu tuburari psihice. In ambele parti ale studiului, psihiatrilor li s-au oferit premise false si astfel "s-a demonstrat" ca ar ajunge la concluzii false.
       In prima parte, falsii pacienti sustineau ca ar avea halucinatii auditive si s-a urmarit daca psihiatrii ii diagnosticheaza ca avand o tulburare psihotica sau nu.
       In a doua parte, psihiatrilor li s-a spus ca ar exista niste pacienti psihiatrici care de fapt simuleaza simptomele (fara ca acest lucru sa fie adevarat) si li sa cerut sa ii detecteze.
Practic, studiul s-a redus la a demonstra de bine detectau psihiatrii din anii '70 simularea la pacientii lor.
       Una din criticile care i-au fost aduse a fost faptul ca daca un pacient inghite voluntar sange si apoi se prezinta la camera de garda a oricarui spital, unde isi induce varsatura, va fi in majoritatea cazurilor diagnosticat cu o afectiune de tract digestiv superior.
       Experimentului intreprins de Rosenham i-au fost aduse multiple alte critici, care pun la indoiala calitatea cercetarii stiintifice. (le puteti gasi AICI)