După studiile imagistice RMN funcţionale, în dragostea pasională sunt activate metabolic aceleaşi regiuni cerebrale ca în hipomanie şi în abuzul de substanţe. Cortexul prefrontal, hiperactiv la pacienţii cu depresie, este inactiv în dragostea pasională. Nucleul caudat şi nucleul ventral tegmental (implicaţi în craving, pofta psihologica de drog) şi secreţia de dopamină sunt activate la subiecţii care văd fotografiile celor de care sunt îndrăgostiţi.
Un studiu efectuat pe adolescenţii care trăiau dragostea pasională a arătat că aceştia dormeau mai puţin, acţionau compulsiv mai des, li se părea că au o mulţime de idei şi de energie creatoare, se angajau mai uşor în comportamente riscante (de exemplu, şofatul imprudent). Modificările neuroimagistice ale persoanelor care îşi privesc iubiţii şi cele ale tinerelor mame care îşi privesc copiii sunt foarte asemănătoare, amândouă fiind experienţe intens recompensatoare.
Gânditul obsesiv la persoana iubită şi actele compulsive sunt frecvente la îndrăgostiţi. În primii 2 – 4 ani ai relaţiei, s-a constatat creşterea nivelurilor de beta-fenil-alanină, o substanţă care seamănă cu amfetamina şi care provoacă o stare euforică şi cauzează trecerea cu vederea a defectelor celuilalt. Odată ce ataşamentul se consolidează şi “îndrăgostirea” face loc unei relaţii mai stabile şi mai puţin exuberante, nivelurile de beta-fenil-alanină revin la normal şi intră în joc oxitocina şi vasopresina, care au rol în interacţiunile sociale, în crearea legăturilor. Oxitocina favorizează legăturile între oameni: este eliberată la mamă în timpul alăptării, la membrii unui cuplu atunci când petrec timp împreună şi atunci când sunt implicaţi în activităţi sexuale. Viagra (sildenafil) pare a facilita eliberarea de oxitocină, cel puţin la şoareci.
Chiar dacă suntem conştienţi că dragostea nu poate fi redusă la componentele ei biochimice sau imagistice, este fascinant să descoperim măcar o parte din ceea ce se petrece în creierul nostru atunci când ne îndrăgostim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu