Psihiatrul este medicul care se ocupă de tulburările psihice, dar poate oferi, atunci când este nevoie, şi consiliere în situaţiile de viaţă cărora simţim că nu le putem face faţă sau poate face psihoterapie, dacă are şi această specializare. Nu toţi psihiatrii sunt şi psihoterapeuţi, dar cei care sunt au posibilitatea să aleagă, în funcţie de nevoile pacientului din faţa lor, dacă terapia aleasă va fi una prin medicamente psihotrope, una prin vorbe (psihoterapie) sau ambele.
Mulţi oameni se feresc să apeleze la un psihiatru şi asta din cauză că la noi în ţară încă persistă eroarea că “dacă te duci la psihiatru eşti nebun”. În alte ţări, este o responsabilitate asumată faţă de propria sănătate psihică vizita la psihiatru. Oricare dintre noi poate avea anumite supărări sau stresuri care să îi depăşească posibilităţile de a le face faţă. Tocmai pentru a preîntâmpina o stare cronică de depresie, anxietate sau alt tip de decompensare, este bine să cerem din timp sfatul unui psihiatru.
De exemplu, atunci când suntem temători sau anxioşi în public, când ne simţim inima bătând cu putere, sau avem o senzaţie de nod în gât, însoţită de tremor, ameţeală, senzaţie de cald sau rece, este posibil să avem o problemă legată de anxietate.
Atunci când suntem trişti cea mai mare parte a zilelor şi ni se pare că viaţa nu mai are sens, că orice am face este în zadar, că nu suntem buni de nimic, că cei din jur ne consideră incompetenţi şi vedem viitorul doar în culori sumbre, când nu mai avem nici un chef de lucrurile care înainte ne plăceau, este posibil să avem o problemă din spectrul depresiei.
In astfel de situaţii, avem nevoie de un psihiatru bun.
Dar ce înseamnă ca un psihiatru să fie bun?
Cel mai adesea un psihiatru bun, ca orice medic bun, este unul despre care primim recomandări bune, adică unul care a mai fost “verificat” de cunoştinţe, rude, amici, prieteni, colegi şi i-a ajutat cu succes.
Primul criteriu este aşadar
cel al eficienţei. Indrăzniţi să vă documentaţi asupra mecanismului de acţiune al medicamentelor şi puneţi întrebări psihiatrului vostru, atât despre problema care vă aduce la el, cât şi despre medicamente, despre ce se întâmplă în creierul nostru şi despre cum vă poate el ajuta.
Al doilea criteriu este
cum te face să te simţi. Dacă medicul psihiatru se comportă ca un “tătuc” pe moşia proprie, dacă îţi vorbeşte de sus şi nu ţine cont de ceea ce îi spui, sau dacă îl simţi mai depresiv şi mai angoasat decât tine, este un semn că nu a reuşit să îşi rezolve propriile probleme. Eu personal prefer o persoană echilibrată, care să aibă de dăruit în relaţia terapeutică.
Cred că oricare dintre noi ar dori ca atunci când merge la orice fel de doctor să poată stabili o relaţie bună, să se simtă ascultat, înţeles, sprijinit şi ajutat. Dar în cazul unui psihiatru, modul în care se poartă cu pacienţii este şi mai important, pentru că, spre deosebire de alte specialităţi medicale, psihiatria se ocupă de sufletul omului.
Oricând putem lua o pastilă care ne reglează ritmul în care bate inima sau tensiunea arterială, acest lucru îl putem face indiferent care a fost relaţia cu medicul care ne-a prescris acel medicament. Dar atunci când avem deja o grămadă de temeri, când anxietatea ne face să ne simţim vulnerabili, este mult mai important să ne simţim acceptaţi şi înţeleşi, fără a fi judecaţi.
Al treilea criteriu este
cât de deschis este faţă de multiplele faţete pe care le poate avea o problemă psihică şi, implicit, faţă de posibilele abordări terapeutice. De exemplu, dacă un pacient este profund religios, creştin ortodox, poate să fie o problemă dacă psihiatrul îi spune că depresia lui este strict o problemă legată de un dezechilibru al neurotransmiţătorilor din creier. Este esenţial ca psihiatrul să poată privi persoana care îi solicită ajutorul ca pe un întreg şi nu doar ca pe o etichetă sau un diagnostic – “depresie” sau “anxietate”. Ne place să fim acceptaţi şi înţeleşi în totalitatea noastră, ca persoane.
Al patrulea criteriu se referă la
o temeinică documentare a celor mai bune şi mai recente metode terapeutice. Psihiatrii au şi ei, ca oamenii din orice profesie, viziuni diferite, moduri de a gândi diferit şi chiar şcoli de formare diferite. Psihiatria, spre deosebire de alte specialităţi medicale, s-a schimbat mult în ultimii ani, atât ca sistem de clasificare al bolilor, cât şi ca tratament. Cărţile şi metodele de tratament s-au schimbat cu timpul. Experienţa poate fi cel mai bun profesor, dar este de preferat un psihiatru cu o educaţie solidă, care este pasionat de ceea ce face şi caută mereu ce este nou în domeniul lui, unul care se perfecţionează continuu.
Al cincilea criteriu este
modul în care oferă feedback. Vă face să vă simţiţi că a înţeles exact ceea ce i-aţi spus? Vă pune întrebări ca să se asigure, în acest sens, reformulează, vă cere la rândul lui un feedback ca să se asigure că a înţeles corect? Cei mai mulţi psihiatri care au şi o formare psihoterapeutică vor proceda astfel, ceea ce până la urmă oglindeşte
respectul reciproc care este normal să existe într-o relaţie terapeutică.
Pe măsură ce se vor extinde şi la noi în ţară clinicile particulare, pacienţii vor învăţa să îşi ceară drepturile, să îşi clarifice ce doresc, iar atitudinea atotsuficientă a medicilor care se comportă ca un stăpân pe moşie o să fie înlocuită de o atitudine centrată pe client, plină de empatie şi colaborare. De altfel, acest proces a şi început la noi în ţară, o dovadă în acest sens fiind unele clinici particulare care se extind, în timp ce unele spitale de stat se închid, se restrâng sau se restructurează.
