- tulburarea de personalitate paranoica sau trasaturi de personalitate paranoica
- tulburarea deliranta (cu vechea denumire "paranoia")
- un anumit subtip de schizofrenie, cel paranoid
- tulburarea de involutie paranoica
- tulburarea psihotica cu trasaturi paranoice din cadrul etilismului cronic
Cel mai adesea, folosim termenul de "paranoic" atunci cand ne referim la o tulburare de personalitate paranoica sau la trasaturi de personalitate paranoica, in cazul in care nu sunt indeplinite toate criteriile pentru o tulburare de personalitate.
Persoanele cu tulburare de personalitate paranoica sunt antipatizate de cei din anturajul lor, sunt inadaptate si sfarsesc prin a intra in conflict cu majoritatea persoanelor cu care intra in contact.
Dar ce inseamna tulburarea de personalitate paranoica?
Tulburarea de personalitate paranoică se caracterizează prin tendinţa generalizată şi nejustificată, care se manifestă în diverse contexte, de a interpreta acţiunile altor persoane ca fiind orientate în mod deliberat pentru a-l umili sau ameninţa pe cel în cauză. Are ca dominante structurale orgoliul şi interpretativitatea, manifestate din tinereţe, alături de abilităţile relaţionale selective. Suspiciunea şi lipsa de încredere în cei din jur sunt întreţinute de o stimă de sine exagerată, care cultivă raporturi interpersonale sărace şi mereu problematizante.
Indivizii manifestă neîncredere şi suspiciozitate faţă de alţii, ale căror intenţii sunt interpretate ca rău-voitoare şi care persistă chiar în faţa unor dovezi puternice că nu există nici un motiv de îngrijorare. Sunt exagerat de suspicioşi, tinzând să testeze deseori fidelitatea partenerilor sau autenticitatea datelor, faptelor şi situaţiilor prezentate. Au dubii nejustificare referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor sau colegilor. Ei tind să fie anxioşi, distanţi, fără umor şi certăreţi şi fac adeseori “din ţânţar armăsar”. Poartă pică tot timpul şi sunt implacabili faţă de insulte, injurii sau ofense. În situaţia în care greşesc, heteroatribuie eşecul, ceilalţi sunt întotdeauna acuzaţi de intenţii malefice sau conduite ostile, prin mecanisme proiective.
Cu alte cuvinte, paranoicul nu isi poate accepta propria agresivitate si invidie si atunci o proiecteaza asupra altora., ajungand sa creada in propriile lui proiectii. Multi cred ca paranoicul minte atunci cand ii acuza pe ceilalti de intentii rauvoitoare, dar de fapt paranoicul nu isi da seama in mod constient ce face, atunci cand proiecteaza. Asta nu inseamna ca nu este predispus sa minta sau sa isi atribuie merite care nu ii apartin, ba chiar dimpotriva.
In general, paranoicii sunt evitati si respinsi din grupul din care incearca sa faca parte, pentru ca nimeni nu este dispus sa suporte in mod cronic acuzele nefondate ale paranoicului, suspiciozitatea cronica, invidia, rautatea si rigiditatea pe care le manifesta acesta. Combativitatea şi tenacitatea se manifestă cu o elocvenţă surprinzătoare mai ales în apărarea drepturilor personale. Cu un simţ particular al interesului personal pentru care luptă cu o hotărâre nestrămutată, cel în cauză pare un excentric litigios sau, în cel mai bun caz, un colecţionar de injustiţii. În tendinţa de a obţine tot ceea ce crede că i se cuvine, el apelează la toate forurile justiţiare reale şi imaginare, expunându-şi argumentaţia logică, a cărei premisă, îndoielnică sau falsă, este însă atent disimulată. Rezonanţa afectivă redusă le conferă o conduită rece, detaşată, distantă.
Tendinţa de autovalorizare şi atitudinea auto-referenţială sunt obiectivate prin starea de continuă alertă şi apelul la exemplul personal: îşi subliniază mereu calităţile şi realizările, printr-un apel continuu la posibilităţile şi acţiunile sale. Chiar si atunci cand este incompetent, paranoicul va incerca sa creeze o masca de falsa competenta si se va teme sa nu ii fie descoperite slabiciunile.
Pe fundalul autoaprecierii şi supraestimării, persoana paranoiacă dezvoltă fantezii de omnipotenţă şi supravalorizare, pe care le prezintă ca atare sau cu o discretă disimulare. Atunci cand aceste fantezii de supraestimare sunt insotite de o slaba pregatire, in realitate, paranoicul isi va declansa mai accentuat mecanismele de aparare si comportamentul inadaptat.
Shapiro descria caracterul paranoid ca fiind rigid, preocupat de chestiuni referitoare la voinţă şi autocontrol, cu idei rigide referitoare la bine şi rău şi cu standarde excesiv de înalte. Atunci când individul cu trăsături paranoide nu reuşeşte să îndeplinească aceste standarde, resimte ruşine, pe care Shapiro o descrie ca fiind o ameninţare internă şi astfel este pus în acţiune mecanismul de apărare numit proiecţie, prin care ameninţarea este proiectată în exterior, sub forma credinţei că ceilalţi cred lucruri rele sau manifestă rea-voinţă faţă de individul paranoid. Odată ce ameninţarea este identificată în exterior, se realizează o mobilizare suplimentară, în sensul intensificării vigilenţei, suspiciozităţii şi antagonismului defensiv împotriva acesteia.
Tot Shapiro (1981) a identificat trăsăturile narcisistice ale tulburării de personalitate paranoice. El a văzut sentimentele de grandoare şi de aroganţă ca o compensare a sentimentelor de ruşine, de insignifianţă. A descris preocuparea constantă a persoanelor cu trăsături paranoide faţă de persoanele cu rang sau autoritate superioare, care pot constitui o ameninţare în sensul că pot să îi minimalizeze şi să îi facă să se simtă neputincioşi. Personalităţile paranoide fac mereu referire la statut şi rang, tocmai din cauza sentimentelor acute de inferioritate, ruşine şi slăbiciune. De exemplu, o pacienta cu o astfel de tulburare de personalitate facea mereu apel la diferenta dintre "concurs" (cand sunt mai multi concurenti) si "examen" (cand e un singur concurent) pentru a-si compensa rusinea unei slabe pregatiri profesionale si faptul ca ocupase un post prin frauda, platindu-l prin spaga.
Atunci când îi sunt ameninţate sentimentele, caracterul paranoid se retrage într-o stare de hiperrigiditate, mobilizându-şi mecanismele de apărare şi devenind şi mai rigid. Proiecţiile sale pot să nu fie exact duplicatul ameninţării interne, dar rezultă din îngrijorările tipice pe care caracterele rigide le folosesc drept mecanisme de apărare. Aceste îngrijorări se referă la a fi dispreţuit, umilit sau controlat de ceilalţi, a fi prins în capcană sau a fi prejudiciat. Caracterul rigid al persoanelor paranoide le face să fie admirative şi pline de respect faţă de figurile cu autoritate, dar, în acelaşi timp, le face să opună rezistenţă, să fie defensive şi pline de resentimente.Astfel, ei au o atitudine excesiv de lingusitoare fata de persoanele cu rang ierarhic superior, dar concomitent le antipatizeaza si nu suporta sa le faca nici un fel de observatie, mai ales referitoare la propria incompetenta, pe toate interpretandu-le ca "persecutii".
