30 mar. 2011

Rezilienţa

Este simplu, pentru oricare dintre noi, sa fie optimist atunci cand toate ii merg bine.
Dar ce facem cand lucrurile nu ne ies asa cum ne dorim?
In astfel de momente, este pusa in miscare rezilienţa. Ca resursă terapeutică, rezilienţa este o adaptare psihologica pozitiva in fata unui factor stresor semnificativ ce afecteaza dezvoltarea si chiar supravietuirea. Autorul conceptului de rezilienţă (în domeniul psihologic) este Boris Cyrulnik.
Rezilienţa se referă la aspectele care ne ajută să supravieţuim adversităţilor, traumelor, tragediilor, ameninţărilor sau altor stresori şi să ne continuăm viaţa cu un sentiment de control, competenţă şi capacitate.
Unul dintre pionierii etologiei franceze, Boris Cyrulnik, care este şi neuropsihiatru, psihanalist, psiholog şi autorul unui mare număr de lucrări de specialitate, are ca principală preocupare conceptul de rezilienţă - capacitatea de a putea depăşi traumatismele psihice şi rănile emoţionale cele mai grave - boală, doliu, viol, tortură, atentat, deportare sau război
Cercetările indică faptul că rezilienţa este mai mult decât simpla adaptare la condiţiile adverse sau simpla supravieţuire. O persoană nu demonstrează rezilienţă în ciuda condiţiilor adverse, ci tocmai datorită acestora. Experienţa stresului extrem poate ajuta persoana să descopere puncte forte de care nu era conştientă, să realizeze lucruri de care nu se credea capabilă.

16 mar. 2011

Sindromul picioarelor nelinistite (Sindromul Ekbom)

Sindromul picioarelor nelinistite se caracterizeaza prin senzatii neplacute la nivelul picioarelor, care apar in repaus si sunt ameliorate de miscare. Este destul de frecvent intalnit, afectand aproximativ 10-15 % din populatia generala, cel mai adesea fiind intalnit la adulti si la varstnici.
In unele cazuri, nu se cunoaste cauza acestui sindrom, in altele au fost descoperite: uremie crescuta, deficienta de fier, neuropatie periferica (diabet zaharat sau alcool), radiculopatie lombosacrata, hipotiroidism, hipertiroidism, artrita reumatoida, deficienta de acid folic, porfirie sau tratamentul cu antipsihotice clasice, sulpirid, metoclopramid sau litiu. Se presupune ca sindromul picioarelor nelinistite (SPN) este strans legat de scaderea dopaminei care are loc seara. Fierul este implicat in producerea dopaminei, astfel explicandu-se corelatia SPN cu deficienta de fier. Exista cercetari care sustin si implicarea unei componente genetice in acest sindrom.

Tratament
1. Modificarea stilului de viata:
  • evitarea tutunului, alcoolului, cafeinei
  • exercitii fizice regulate, dar nu seara, inainte de culcare
  • instituirea unei rutine a somnului (culcatul si sculatul la aceleasi ore, fara a dormi in timpul zilei)
  • evitarea medicamentelor care pot cauza sindromul picioarelor nelinistite
  • evitarea meselor tarzii
  • efectuarea unei bai calde seara sau consumul unei cesti cu lapte cald
2. Tratament farmacologic:
  • agenti dopaminergici: ropinirol, pramipexol
  • carbamazepina, gabapentin
  • antialgice
  • benzodiazepine
  • suplimente cu fier

9 mar. 2011

Cele 7 principii ale lui Viktor Frankl

1. Suntem liberi sa ne alegem atitudinea fata de tot ceea ce ni se intampla.
2. Putem sa ne implinim vointa de sens angajandu-ne in mod constient in slujba valorilor si scopurilor semnificative.
3. Putem gasi sens in toate momentele vietii.
4. Putem invata sa ne dam seama atunci cand muncim impotriva noastra.
5. Putem sa ne privim pe noi insine de la distanta si sa castigam profunzime si perspectiva, putem si sa radem de noi insine.
6. Putem sa ne schimbam focalizarea atentiei atunci cand ne concentram cu situatii dificile.
7. Putem sa tindem dincolo de noi insine si sa schimbam lumea.

Sens, alegere



Intre stimul si raspuns exista un spatiu.
In spatiul acela se afla libertatea si puterea noastra de a alege raspunsul.
In acest raspuns se gaseste cresterea si fericirea noastra.

"Unui om i se poate lua totul, in afara de un singur lucru: ultima dintre libertatile umane - aceea de a-si alege atitudinea in orice concurs de imprejurari dat, de a-si alege propria cale."
Viktor Frankl - "Man's Search for Meaning"

Avem in fiecare moment din viata de facut o alegere. Si fiecare alegere pe care o facem batatoreste o cale in interiorul nostru. De fiecare data cand alegem binele, facem ca urmatoarea alegere a binelui sa fie mai usoara, ne eliberam din cursele inselaciunilor si ale patimilor. De fiecare data cand alegem binele, alegem viata, ne simtim revigorati, imputerniciti. De fiecare data cand alegem sa actionam in virtutea egoismului nostru ne simtim goliti, in ciuda eventualului succes sau resurse materiale acumulate.
Indiferent ce alegem, totalitatea alegerilor noastre sfarsesc prin a ne deveni caracterul.
Indiferent ce am ales pana in momentul de fata, este intotdeauna loc de intoarcere catre viata.

         "Libertatea inseamna ca fiecare este responsabil pentru propriile alegeri si fapte, pentru propria-i situatie de viata."
Irvin Yalom

8 mar. 2011

Un psihiatru bun

Psihiatrul este medicul care se ocupă de tulburările psihice, dar poate oferi, atunci când este nevoie, şi consiliere în situaţiile de viaţă cărora simţim că nu le putem face faţă sau poate face psihoterapie, dacă are şi această specializare. Nu toţi psihiatrii sunt şi psihoterapeuţi, dar cei care sunt au posibilitatea să aleagă, în funcţie de nevoile pacientului din faţa lor, dacă terapia aleasă va fi una prin medicamente psihotrope, una prin vorbe (psihoterapie) sau ambele.

Mulţi oameni se feresc să apeleze la un psihiatru şi asta din cauză că la noi în ţară încă persistă eroarea că “dacă te duci la psihiatru eşti nebun”. În alte ţări, este o responsabilitate asumată faţă de propria sănătate psihică vizita la psihiatru. Oricare dintre noi poate avea anumite supărări sau stresuri care să îi depăşească posibilităţile de a le face faţă. Tocmai pentru a preîntâmpina o stare cronică de depresie, anxietate sau alt tip de decompensare, este bine să cerem din timp sfatul unui psihiatru.
De exemplu, atunci când suntem temători sau anxioşi în public, când ne simţim inima bătând cu putere, sau avem o senzaţie de nod în gât, însoţită de tremor, ameţeală, senzaţie de cald sau rece, este posibil să avem o problemă legată de anxietate.
Atunci când suntem trişti cea mai mare parte a zilelor şi ni se pare că viaţa nu mai are sens, că orice am face este în zadar, că nu suntem buni de nimic, că cei din jur ne consideră incompetenţi şi vedem viitorul doar în culori sumbre, când nu mai avem nici un chef de lucrurile care înainte ne plăceau, este posibil să avem o problemă din spectrul depresiei.
In astfel de situaţii, avem nevoie de un psihiatru bun.

Dar ce înseamnă ca un psihiatru să fie bun?

Cel mai adesea un psihiatru bun, ca orice medic bun, este unul despre care primim recomandări bune, adică unul care a mai fost “verificat” de cunoştinţe, rude, amici, prieteni, colegi şi i-a ajutat cu succes. Primul criteriu este aşadar cel al eficienţei. Indrăzniţi să vă documentaţi asupra mecanismului de acţiune al medicamentelor şi puneţi întrebări psihiatrului vostru, atât despre problema care vă aduce la el, cât şi despre medicamente, despre ce se întâmplă în creierul nostru şi despre cum vă poate el ajuta.
Al doilea criteriu este cum te face să te simţi. Dacă medicul psihiatru se comportă ca un “tătuc” pe moşia proprie, dacă îţi vorbeşte de sus şi nu ţine cont de ceea ce îi spui, sau dacă îl simţi mai depresiv şi mai angoasat decât tine, este un semn că nu a reuşit să îşi rezolve propriile probleme. Eu personal prefer o persoană echilibrată, care să aibă de dăruit în relaţia terapeutică.
Cred că oricare dintre noi ar dori ca atunci când merge la orice fel de doctor să poată stabili o relaţie bună, să se simtă ascultat, înţeles, sprijinit şi ajutat. Dar în cazul unui psihiatru, modul în care se poartă cu pacienţii este şi mai important, pentru că, spre deosebire de alte specialităţi medicale, psihiatria se ocupă de sufletul omului.
Oricând putem lua o pastilă care ne reglează ritmul în care bate inima sau tensiunea arterială, acest lucru îl putem face indiferent care a fost relaţia cu medicul care ne-a prescris acel medicament. Dar atunci când avem deja o grămadă de temeri, când anxietatea ne face să ne simţim vulnerabili, este mult mai important să ne simţim acceptaţi şi înţeleşi, fără a fi judecaţi.
Al treilea criteriu este cât de deschis este faţă de multiplele faţete pe care le poate avea o problemă psihică şi, implicit, faţă de posibilele abordări terapeutice. De exemplu, dacă un pacient este profund religios, creştin ortodox, poate să fie o problemă dacă psihiatrul îi spune că depresia lui este strict o problemă legată de un dezechilibru al neurotransmiţătorilor din creier. Este esenţial ca psihiatrul să poată privi persoana care îi solicită ajutorul ca pe un întreg şi nu doar ca pe o etichetă sau un diagnostic – “depresie” sau “anxietate”. Ne place să fim acceptaţi şi înţeleşi în totalitatea noastră, ca persoane.
Al patrulea criteriu se referă la o temeinică documentare a celor mai bune şi mai recente metode terapeutice. Psihiatrii au şi ei, ca oamenii din orice profesie, viziuni diferite, moduri de a gândi diferit şi chiar şcoli de formare diferite. Psihiatria, spre deosebire de alte specialităţi medicale, s-a schimbat mult în ultimii ani, atât ca sistem de clasificare al bolilor, cât şi ca tratament. Cărţile şi metodele de tratament s-au schimbat cu timpul. Experienţa poate fi cel mai bun profesor, dar este de preferat un psihiatru cu o educaţie solidă, care este pasionat de ceea ce face şi caută mereu ce este nou în domeniul lui, unul care se perfecţionează continuu.
Al cincilea criteriu este modul în care oferă feedback. Vă face să vă simţiţi că a înţeles exact ceea ce i-aţi spus? Vă pune întrebări ca să se asigure, în acest sens, reformulează, vă cere la rândul lui un feedback ca să se asigure că a înţeles corect? Cei mai mulţi psihiatri care au şi o formare psihoterapeutică vor proceda astfel, ceea ce până la urmă oglindeşte respectul reciproc care este normal să existe într-o relaţie terapeutică.

Pe măsură ce se vor extinde şi la noi în ţară clinicile particulare, pacienţii vor învăţa să îşi ceară drepturile, să îşi clarifice ce doresc, iar atitudinea atotsuficientă a medicilor care se comportă ca un stăpân pe moşie o să fie înlocuită de o atitudine centrată pe client, plină de empatie şi colaborare. De altfel, acest proces a şi început la noi în ţară, o dovadă în acest sens fiind unele clinici particulare care se extind, în timp ce unele spitale de stat se închid, se restrâng sau se restructurează.

5 mar. 2011

Cariprazina (RGH-188)

Cariprazina (RGH-188) este un nou antipsihotic descoperit in 2003 de cercetatorii de la Gedeon Richter, firma producatoare de medicamente din Ungaria.
Se presupune ca mecanismul de actiune al cariprazinei ar fi agonismul partial receptorilor dopaminergici D3 si D2, cu o afinitate mai mare pentru receptorii D3. In plus, cariprazina are o afinitate de legare relativ redusa pentru receptorii serotoninergici 5HT2c si histaminergici H1.
Actualmente, este in studii de faza III pentru schizofrenie si mania din tulburarea bipolara, si in studii de faza II pentru depresia bipolara.
Din cauza afinitatii sale pentru receptorii dopaminergici, a fost luat in calcul rolul sau si in tulburarea depresiva majora (depresia unipolara) si se presupune ca ar putea avea un potential antiabuz in dependenta de cocaina.

Pare a fi destul de apropiat de aripiprazol prin:
- mecanismul de actiune, de agonism partial al receptorilor dopaminergici
- puterea antipsihotica destul de slaba comparativ cu alte antipsihotice
- faptul ca determina, ca efect secundar, akatizie (senzatia subiectiva de neliniste interioara)

Spre deosebire de aripiprazol insa, pare a fi destul de sedativ.

2 mar. 2011

Terapia comportamentala rational-emotiva, precursoare a psihoterapiei cognitiv-comportamentale

Terapia comportamentala rational-emotiva se bazeaza pe conceptul conform caruia emotiile si comportamentele rezulta din ganduri. Prin modificarea gandurilor, putem modifica modul in care ne simtim sau ne comportam.
Albert Ellis a pus bazele terapiei comportamentale rational-emotive in anii '50.
Ceea ce oamenii gandesc, presupun sau cred despre propria persoana, despre ceilalti si despre lume in general determina modul in care se simt si actioneaza.
Ceea ce credem despre o situatie ne face sa ne simtim intr-un anumit fel (tristi, veseli, increzatori, deprimati, anxiosi, furiosi). Interpretarea pe care o dam situatiei (si nu situatia in sine) determina sentimentele si modul in care actionam.
Terapia comportamentala rational-emotiva a lui Ellis este precursoarea terapiei cognitiv-comportamentale a lui Aaron T. Beck.

Terapiile cognitiv-comportamentale sunt utile pentru tratamentul depresiei, al tulburarilor anxioase, al tulburarilor de alimentatie, al adictiilor, al disfunctiilor sexuale, a tulburarilor de personalitate si pot fi un ajutor eficient si in tulburarea bipolara si chiar schizofrenie, insa in aceste ultime 2 cazuri este necesara si administrarea medicatiei de fond, in paralel cu psihoterapia.
Exista si terapie de cuplu sau de familie de orientare cognitiv-comportamentala, precum si abordari specifice pentru persoanele care sufera de durere cronica, de cancer sau de alte probleme cronice de sanatate, dizabilitati fizice sau mentale.